CĂTĂLINA-NATALIA LUNGU

Consiliere parentală/ Parenting

DESPRE

Ce este consilierea parentală?

Consilierea parentală nu își propune să creeze părinți perfecți, ci să sprijine părinții să devină suficient de buni pentru copiii lor. Un părinte suficient de bun este cel care își acceptă imperfecțiunile, își ascultă copilul cu empatie și creează un mediu sigur, bazat pe înțelegere și conectare emoțională și vorbind pe limbajul de iubire al copilului.

Este mai ușor să formezi un copil decât să repari un adult. Te invit să alegi cu înțelepciune

Copiii nu vin pe lume cu un manual de utilizare, iar rolul de părinte este unul dintre cele mai provocatoare, dar și pline de satisfacții. Fiecare etapă a dezvoltării copilului aduce noi întrebări, provocări și situații dificile, iar uneori este greu să găsim răspunsurile potrivite.

Acest proces oferă sprijin și ghidare în gestionarea emoțiilor copilului, stabilirea limitelor sănătoase, îmbunătățirea comunicării și dezvoltarea unei relații armonioase între părinte și copil. Se adresează părinților care își doresc să înțeleagă mai bine nevoile copiilor lor, să depășească dificultăți educaționale și să creeze o relație bazată pe respect, încredere și iubire.

Prin tehnici din psihologie, comunicare nonviolentă și inteligență emoțională, consilierea parentală ajută părinții să navigheze mai ușor prin provocările acestui rol, oferindu-le claritate, siguranță și resurse concrete pentru a sprijini dezvoltarea sănătoasă a copiilor lor.

DĂ-MI VOIE SĂ TE AJUT SĂ ALEGI

Contactează-mă pentru o discuție

Scroll to Top